În această zi din 1994, violența alimentează lansarea a ceea ce ar deveni cel mai grav episod de genocid de la cel de-al Doilea Război Mondial: masacrul a fost estimat între 500.000 și 1 milion de civili nevinovați tutsi și Hutus moderat. După primul val de masacre, forțele Rwanda reușesc să descurajeze intervenția internațională cu uciderea a 10 ofițeri belgieni de menținere a păcii. Tutișii, un grup minoritar care constituia aproximativ 10 la sută din populația din Rwanda, nu a primit nicio asistență din partea comunității internaționale, deși ulterior Națiunile Unite au recunoscut că doar 5.000 de soldați dislocați la început ar fi oprit sacrificarea cu ridicata.
Rădăcinile imediate ale genocidului din 1994 datează de la începutul anilor ’90, când președintele Juvenal Habyarimana, un hutu, a început să folosească retorica anti-tutsi pentru a-și consolida puterea în rândul hutului. Începând din octombrie 1990, au existat mai multe masacre a sute de tutsi. Deși cele două grupuri etnice erau foarte asemănătoare, împărtășind aceeași limbă și aceeași cultură timp de secole, legea impunea înregistrarea bazată pe etnie. Guvernul și armata au început să asambleze Interahamwe (însemnând „cei care atacă împreună”) și s-au pregătit pentru eliminarea tutsi prin armarea lui Hutus cu arme și machete. În ianuarie 1994, forțele Organizației Națiunilor Unite din Rwanda au avertizat că masacrele mai mari sunt iminente.
La 6 aprilie 1994, președintele Habyarimana a fost ucis când avionul i-a fost doborât. Nu se știe dacă atacul a fost realizat de Frontul Patriotic Rwanda (FPR), o organizație militară tutsi staționată în afara țării la acea vreme sau de extremiștii hutuți care încearcă să instige la o ucidere în masă. În orice caz, extremiștii hutu din armată, conduși de colonelul Theoneste Bagosora, au intrat imediat în acțiune, ucigându-l pe tutsi și pe Hutus moderat în câteva ore de la accident.
A doua zi, soldații belgieni au fost uciși, un factor cheie în retragerea forțelor U.N. din Rwanda. Curând după aceea, posturile de radio din Rwanda transmiteau apeluri către majoritatea hutu pentru a ucide toți tutuții din țară. Armata și poliția națională au direcționat măcelul, amenințând uneori civili hutuți atunci când persuasiunea nu a funcționat. Mii de oameni nevinovați au fost călcați de moarte de către vecini. În ciuda crimelor îngrozitoare, comunitatea internațională, inclusiv Statele Unite, a ezitat să ia orice măsură. Aceștia au atribuit în mod greșit genocidul haosului pe fondul războiului tribal. Președintele Bill Clinton a numit ulterior eșecul Americii de a face orice pentru a opri genocidul „cel mai mare regret” al administrației sale.
A fost lăsată la FPF, condusă de Paul Kagame, să înceapă o campanie militară finală de succes pentru controlul Rwanda. Până la vară, FP-ul a învins forțele hutu și i-a alungat din țară și în mai multe națiuni vecine. Cu toate acestea, până la acel moment, aproximativ 75% din tutsi care trăiau în Rwanda fuseseră uciși.
